Observ o tematică destul de întâlnită în viața de zi cu zi: tendința oamenilor de a nu-și oferi un feedback pozitiv/un compliment mai ales în contextul prieteniilor. Parcă adesea un străin îți verbalizează mai ușor o apreciere, comparativ cu o persoană mai apropiată.
Oare ne obișnuim prea mult cu persoanele din jurul nostru și nu considerăm că este important să le mai transmitem cuvinte de apreciere? Oare competiția subconștientă cu prietenii să își spună cuvântul în acest context? Oare faptul că pierdem din vedere și fiecare caută să primească același lucru însă fără rezultat?
Cuvintele fac diferența.. Un cuvânt poate să salveze o zi, însă tot un cuvânt poate să o distrugă și să o lase fără speranță.
Într-o zi am ales să fac o remarcă de apreciere unui străin cu privire la un aspect foarte vizibil (cel puțin în viziunea mea), iar reacția imediată primită a fost de un entuziasm și o mirare, parcă atunci auzise prima oară acest lucru. Asta m-a pus pe gânduri, deoarece m-am gândit cât de evitanți suntem în a oferi cuvinte plăcute celor din jur, însă cât de confortabili suntem în a observa șiv erbaliza aspectele mai puțin plăcute.
Acum, cititorule, cum ar fi ca astăzi în rolul de prieten/ă, soț/soție, fiu/fiică, coleg/colegă, să alegi să faci o analiză cu privire la ce apreciezi la oamenii din jur și să-ți lași amprenta printr-un feedback oferit lor? Amintește-ți cuvintele au putere, ele presupun un efort scăzut din partea noastră în a le verbaliza, însă pot produce o schimbare în sufletul celeilalte persoane: pot zdrobi sufletul sau îl pot întări.
