Povestea mea

Numele meu este Tabita Șipoș și sunt psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Pot spune că empatia este una dintre calitățile care mă definește ca persoană. Din dorința de a ajuta oameni, am ales să pornesc pe traseul meu, în ceea ce privește psihologia.

Încă din perioada liceului am simțit faptul că sunt o persoană orientată spre oameni, dar prin practica avută în timpul facultății, practica care a presupus o interacțiune în de-aproape cu oamenii, am realizat că alegerea pe care am făcut-o este una corectă. Pot spune că iubesc să înțeleg omul în complexitatea lui și să îl ajut să depășească suferința/impasul vieții. Pe baza informațiilor învățate în cadrul Facultății de Psihologie, dar și pe baza experiențelor personale, pot spune că viața nu reprezintă o călătorie lină, ci mai degrabă o călătorie cu obstacole, dar ceea ce contează este felul în care percepem fiecare situație dar și felul în care ne gestionăm emoțiile.

Mai presus de toate, atunci când o persoană alege să-mi spună o parte din viața personală, aleg să ascult atent, cu empatie și înțelegere și mai apoi doar, să intervin. Cred că fiecare persoană e unică în felul ei și că fiecare traseu e diferit, chiar dacă unele puncte din viață ni se pare că se oglindesc și în viața altora. De asemenea, cred că un eveniment ce pentru o persoană constituie o problemă, se prea poate ca de altcineva să nu fie interpretat astfel. Tocmai aici se observă unicitatea fiecăruia și unicitatea felului în care interpretăm situațiile și evenimentele, dar și unicitatea experiențelor din trecut care au avut impact asupra felului în care gândim și interpretăm viața.

Am accentuat asta, pentru că din discuții cu diferiți oameni am ajuns la concluzia că, majoritatea, tindem să ne considerăm adesea neințeleși, tocmai pentru că, probabil, experiențele noastre de viață sau felul în care le interpretăm și trecem prin ele sunt privite într-un mod detașat de ceilalți. Acest lucru poate fi datorat tocmai pentru că ei fie nu au experimentat o situație asemănătoare nouă, fie modalitatea lor de a interpreta sau de a face față situației a fost una diferită.

La nivel succint, ce face un psiholog în momentul în care o persoană alege să pornească pe drumul terapiei/consilierii, este ca împreună cu dvs. să înțeleagă evenimentul activator al problemei și credințele centrale formate de-a lungul vieții. Tot cu ajutorul lui, veți descoperi felul în care acest eveniment a condus la anumite gânduri iraționale și consecințele fiziologice, comportamentale și emoționale determinate de aceste gânduri. Astfel, înțelegând aceste lucruri, împreuna cu psihologul veți dezvolta gânduri raționale, testând mai întâi validitatea gândurilor iraționale și mai apoi acesta vă va ghida înspre dezvoltarea unor noi modalități de a face față obstacolelor din viață.

A avea curajul să recunoști că există o problema în viața ta, este un prim pas spre a fi mai bine. Apoi a alege să vorbești cu un psiholog, o persoană specializată care poate privi obiectiv, dar în același timp empatic și cu deplină înțelegere, este un punct esențial în procesul spre a fi mai bine. Tot în acest sens, cred că este important să știm că nu doar noi suntem singurii care trecem printr-o anumită situație, sau care ne simțim în vreun fel, astfel normalizarea unei stări/ situații face parte din procesul de consiliere/terapie.

O parte importantă în procesul terapeutic o constituie relația dintre psiholog și pacient. Tocmai din această cauză, consider că atunci când alegeți să porniți pe acest drum, este important ca să rezonați cu psihologul pe care l-ați ales, asta pentru a avea încredere, a vă putea deschide cu totul și a simți că sunteți două persoane care trag pentru același scop. Faptul că suntem unici ca persoane, așa cum spuneam mai sus, ne influențează și în măsura în care rezonăm cu celelalte persoane. Prin urmare, cu cât relația cu psihologul va fi mai bună, cu atât procesul dvs. terapeutic va fi mai bun.

Fiecare persoană merită suport și aștept cu drag să îl ofer pe al meu. Ținta mea în ceea ce privește colaborarea noastră este ca dumneavoastră să obțineți vindecarea și dezvoltarea pe care o doriți, ajungând astfel să vă simțiți mai bine și să experimentați bucurie în momentele vieții. Eu cred în oameni și dezvoltare continuă, sunt aici să vă ajut!